Cătălin Botezatu a prezentat noile costume Tarom

tarom-catalin-botezatu-uniforme-noi-lansare-warningToţi însoţitorii de bord vor purta aceste uniforme începând din această vară. Pentru sezonul rece există şi o variantă îmblănită.

Bucureşti, România. Cel mai celebru designer din viaţa lui , Cătălin Botezatu, a câştigat anul acesta o licitaţie cu strigături organizată de compania Tarom, una din cele mai de succes companii falimentare din România.

Designerul a prezentat ieri uniformele Tarom care vor fi purtate de toţi angajaţii, indiferent de poziţia ocupată în cadrul organizaţiei.

Singurii care nu au acceptat să le poarte sunt piloţii, care au declarat că datorită faptului că trebuie să petreacă majoritatea timpului în scaunele din cabina piloţilor, noile costume le vor intra mereu în fund, iar gradul de nervozitate al acestora va creşte, punând astfel în pericol siguranţa zborurilor efectuate.

Cătălin Botezatu a dorit sa prezinte personal întreaga colecţie unisex, deşi aceasta este compusă dintr-o singură piesă. Acesta spune că a făcut aproximativ 750 de schiţe înainte de a ajunge la varianta finală prezentată presei.

Ne întrebăm cum ar fi arătat costumele dacă designerul ar fi avut timp mai mult şi ar fi putut să facă 1000 de schiţe cu fiţe.

Leave a Reply