Şocant: tânără posedată dă lecţii de limbi străine

possesed-girl-gives-coursesPărinţii acesteia au reuşit să canalizeze forţele malefice din tânără pentru a aduce venituri suplimentare familiei.

Călăraşi, România. O tânără în vârstă de 24 de ani, care este posedată de o entitate necunoscută de circa doi ani, a postat un anunţ la mica publicitate dintr-un ziar local, prin care îşi oferă serviciile de a preda doritorilor lecţii de limbi străine.

Fata este ajutată în demersul ei tocmai de entitatea care o posedă şi susţine că orice doritor poate să aleagă să ânveţe circa 15 limbi străine, printre care şi limbi foarte vechi cum ar fi: sanscrita, aramaica şi sumeriana.

În schimbul ajutorului acordat, entităţii pe nume Manuval i se va oferi protecţie împotriva oricăror încercări de exorcizare din partea bisericii.

O lecţie care durează 90 de minute costă în jur de 50 ron şi doritorii sunt rugaţi să lase acasă orice fel de obiect de cult, cum ar fi cruciuliţe sau carţi de rugaciuni,  pentru a permite desfăşurarea lecţiilor într-o atmosferă de calm şi înţelegere.

Leave a Reply