Super Promoţie: credite pe baza constituţiei la FMI

credite-cu-constitutia-banca-nationala-traian-basescu-fmiOrice ţară interesată, poate acum să primească un credit de nevoi personale fără alte documente suplimentare.

New York, SUA. Fondul Monetar Internaţional a lansat o campanie promoţională pentru acordarea de credite ţărilor doritoare, doar pe baza unui exemplar din constituţiei.

În acest mod, fondul doreşte ca prin creditarea tuturor ţărilor, să poată relansa economia mondială. Pentru a putea beneficia de un astfel de credit, fiecare preşedinte de stat trebuie să se prezinte la sediul FMI cu o copie dupa constituţia ţării pe care o conduce şi o copie dupa propriul paşaport.

Sumele maxime pe care un stat le poate împrumuta nu pot depaşi 35% din PIB, iar rata dobânzii este de 4%.

Traian Băsescu a luat deja legătura cu Mugur Isărescu, pentru a vedea dacă România are nevoie de un astfel de credit, iar răspunsul Băncii Naţionale a României a fost unul afirmativ. Urmează ca Traian Băsescu să se ducă la primul xerox din cartierul Cotroceni, pentru a face copiile necesare şi se va urca în primul avion către New York.

Leave a Reply