A fost inventată mâna altuia cu care scoţi propriile castane din foc

mana_scoti_castaneleInvenţia era asteptată de foarte mulţi ani şi va rezolva problemele a sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Iaşi, România. Un grup de inventatori moldoveni a creat prima mână naturală a altei persoane cu care poţi să-ţi rezolvi propriile probleme. Această invenţie pune capăt unui şir lung de probleme pe care toţi oamenii le-au avut de-a lungul istoriei, când au trebuit să-si rezolve singuri problemele, cu riscurile de rigoare.

Inventatorii nu doresc să patenteze invenţia şi consideră că aceasta ar trebui făcută cadou omenirii după ce miliarde de oameni şi-au ars propriile mâini încercând să scoată  castane din foc.

Mâna funcţionează cel mai bine în special la rezolvarea problemelor de infidelitate, dar poate fi folosită cu succes şi la rezolvarea problemelor financiare grave sau cele de sănătate.

Momentan există cinci variante de mână, dar spre uimirea publicului toate acestea aparţin sexului slab.

Leave a Reply