Adriean Videanu pierde contractul cu statul Iranian pentru producerea de pietre folosite la lapidari

contract_marmosin_pietre_iranConducătorii religiosi din acest stat islamic se plâng de ceva vreme că lapidările durează foarte mult şi acest lucru îngreunează munca călăilor.

Teheran, Iran. Preşedintele statului iranian, Ahmadinejad, a anunţat anularea contractului naţional cu compania românească Marmosin, condusă de fostul primar Adriean Videanu, care producea pietrele utilizate în lapidari, din cauza problemelor de calitate.

Dacă până acum o astfel de execuţie dura maxim patru minute, fiind necesară folosirea a maxim 34 de pietre, se pare că în prezent timpul necesar s-a dublat iar cantitatea de pietre folosite a crescut la 120.

Preşedintele Iranian acuză Marmosin că nu a respectat datele tehnice pentru producerea acestor pietre şi se vede nevoit să lanseze o nouă procedură de licitaţie pentru găsirea unui alt furnizor.

Acesta a făcut publice câteva caracteristici ale acestor pietre: material granit, greutate minim 800 grame, pietrele trebuie prevăzute cu canale anti-alunecare din, fiecare piatră trebuie să aibe minim şapte puncte ascuţite, şlefuire fină pentru îndepărtarea mai uşoară a petelor de sânge, capacitate de producţie minim 3 milioane pietre / săptămână.

Leave a Reply