Datorită folosirii la evadări, aţa dentară a fost interzisă în închisorile americane

ata_dentara_interzisaMăsura are ca scop stoparea unui val de evadări în care se folosesc funii confecţionate din acest material foarte răspândit.

Austin, Statele Unite. Una din închisorile federale de pe teritoriul statului Texas este în stare de alertă, dupa ce în cursul nopţii trecute nu mai puţin de 80% din deţinuţi au reuşit să evadeze folosind funii împletite din aţa dentară pe care rudele o introduceau legal în închisoare.

Directorul penitenciarului spune că au existat câteva bănuieli că deţinuţii pregătesc ceva, odata cu prezentarea unui raport al dentistului închisorii care a observat o scădere drastică a incidenţei cariilor dentare in rândul deţinuţilor incarceraţi aici.

Imediat după anunţarea evadării, toate închisorile americane, mai puţin cea de la Guantanamo Bay, au confiscat toate pachetele cu aţă dentară de la deţinuţi, iar rudelor li s-a interzis introducerea acestora în închisoare.

În cazul Guantanamo Bay, masura aceasta nu a fost aplicată deoarece, spun directorii de acolo, prizonierii se simt bine şi nu doresc să părăsească închisoarea, nici măcar când uşile rămân larg deschise, pentru a putea aerisii încăperile de mirosul pestilenţial de cadavre.

Leave a Reply