O mascotă a fost eutanasiată din greşeală într-unul din adăposturile pentru câini din Bucureşti

hingheriPoliţia a lansat o anchetă pentru a afla cum a fost posibilă o astfel de grşeală haioasă.

Glina, România. Astăzi dimineaţă un îngrijitor de la un centru de ecarisaj din Bucureşti, a apelat serviciul 112 şi a anunţat că un deces accidental a avut loc la centrul unde lucra.

La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, precum şi un echipaj criminalistic din cadrul poliţiei capitalei. Cel care a făcut descoperirea a declarat pentru redacţia noastră că a găsit cadavrul “câinelui” în jurul dimineţii, iar starea în care se afla acesta l-a determinat să apeleze serviciu de urgenţă.

Mascota aparţinea unei firme producătoare de dulciuri iar familia acesteia a fost înştiinţată cu privire la tragicul eveniment.

Deşi la adresa adăpostului au mai fost decoperite alte 13 mascote, acestea se aflau în stare bună şi au fost eliberate şi trimise la domiciliile lor.

Cei 14 îngrijitori aflaţi la adăpost au fost conduşi la secţia de poliţie pentru a da declaraţii, dar nu înainte de a semna câteva autografe pentru poliţiştii veniţi să ancheteze cazul.

Leave a Reply