Papa Francisc a declarat că ateismul este o boală care se tratează cu arderi incomplete pe rug

ars_partial_rugNoul Papă doreşte să reformeze Biserica pe care o conduce de câteva luni datorită cotei de piaţă în scădere pe care o are.

Vatican, Italia. Noul Suveran Pontif a făcut această declaraţie săptămâna trecută la o întâlnire privată cu membrii comunităţii de atei din Roma.

Acesta le-a oferit ajutorul necondiţionat şi i-a sfătuit să incurajeze toate persoanele care au îndoieli în ceea ce priveşte existenţa divină să urmeze astfel de tratamente care nu sunt deloc periculoase şi care se vor face sub stricta supraveghere a nou înfiinţatei structuri de la Vatican: Mica Inchiziţie.

Papa a declarat: “Este normal să ne fie frică de acest tratament, aşa cum ne este frică şi de şocurile electrice pe care bolnavii mintali le primesc, dar trebuie să înţelegem că orice problemă are o soluţie şi că trebuie să fim deschişi la orice fel de tratamente neconvenţionale pentru stoparea flagelului numit ateism. Avem în istorie cazuri de oameni care au devenit sfinţi tocmai datorită tratamentelor de acest fel prin care au trecut şi este păcat să îi privăm pe muritorii de rând contemporani de astfel de oportunităţi.”

Leave a Reply